Cerc pastoral în Protoieria Câmpina

Data: 19 Septembrie 2014

Preoţii din cadrul Protoieriei Câmpina s-au întrunit joi, 18 septembrie, în cadrul unui cerc pastoral-misionar la biserica Parohiei Zamora. „La activităţile pastoral-misionare au participat preoţii din bazinul superior al Văii Prahovei, cântareţii bisericeşti şi  mulţime de credincioşi. Întrunirea a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica Parohiei Zamora de către soborul de preoţi. La finalul sfintei slujbe, predica a fost susţinută de părintele Mihai Dobrescu, de la Parohia Azuga, iar referatul a fost prezentat de preot Florian Văcaru, de la Parohia Comarnic. La Sfânta Liturghie a participat şi Emanoil Savin, Primarul oraşului Buşteni“, a precizat părintele protoiereu Costică Dumitru. (Ioan Buşagă)