Cerc pastoral în Protoieria Drăgăşani
Parohia Marcea din Protoieria Drăgășani, judeţul Vâlcea, a găzduit la finele săptămânii trecute întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar „Orlești”. După slujba de Te Deum, pr. Gheorghe Anca a susținut tema „Sprijinul Bisericii acordat Armatei Române în Primul Război Mondial, precum și consecințele benefice ale unității naționale asupra unității bisericești”, în care a arătat că „activitatea de pe front a preoților români ortodocși a fost exemplară și de un eroism copleșitor, fiind unanim apreciați de comandanții Armatei Române. Preoții au dat dovadă de un înalt patriotism și dragoste de țară, au preluat comanda batalioanelor de soldați în contextul rănirii sau morții comandanților militari, au ținut cuvântări înălțătoare și încurajatoare în fața soldaților români, au ajutat pe medici în postul de prim ajutor, dând îngrijiri sanitare răniților și muribunzilor, i-au împărtășit pe soldații răniți și i-au îngropat pe soldații uciși în război, au suportat rigorile pribegiei în munți, au căzut prizonieri, au stat în captivitate în diferite lagăre ale armatelor inamice în Germania, Ungaria și Bulgaria”. În partea finală, s-au discutat aspecte privitoare la intensificarea activităților educaționale și sociale în parohii.