Cerc pastoral în Protoieria III Capitală
Cercul pastoral cu tema "Viaţa şi activitatea Sfântului Apostol Pavel. Opera, gândirea şi personalitatea sa", din cadrul Protoieriei III Capitală s-a organizat ieri, 17 iunie. "În cadrul acestui cerc pastoral ne-am referit în mod special la gândirea Sfântului Apostol Pavel, cel care a interpretat, a sistematizat şi a aplicat învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos la realităţile sociale, răspândind-o în lume. El a fost cel mai strălucit apostol al Domnului Hristos, cel care a propovăduit cu îndrăzneală la neamuri. Nădăjduim ca acest cerc să fie pe placul fiecărui preot şi să fie un îndemn pentru noi ca să-l citim şi să-i împlinim învăţătura", a spus părintele protoiereu Dinu Pompiliu. Au conferenţiat pr. Pavel Rotaru, de la Parohia Parcul Călăraşi, cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", şi pr. Vasile Murafa, de la Parohia Sfânta Vineri Hereasca. (Ioan BUŞAGĂ)