Cerc pastoral la Cuvin
În Parohia Cuvin, Protopopiatul Lipova, Arhiepiscopia Aradului, a avut loc "Cercul pastoral-misionar Şiria". După o scurtă rugăciune, părintele Jula Petru, paroh la Biserica ortodoxă din Cuvin, a susţinut referatul "Viaţa preotului şi a credincioşilor din parohie", în care a subliniat faptul că este necesar ca omul să nu-şi formeze idei preconcepute în relaţia cu anumite persoane fără să cunoască realitatea. Această idee vine în sprijinul preotului, pentru că odată cu descoperirea unei realităţi pot fi înlăturate cu uşurinţă toate suspiciunile din trecut, care planează asupra persoanei preotului sau a credinciosului. La final, întâlnirea preoţilor a fost marcată de "colindul sfânt" de Crăciun, un moment deosebit oferit de familia preotului Petru Jula. Următoarea întrunire va avea loc la Şiria, în luna
ianuarie. (pr. Iulian Dimitrie Botezatu)