Cerc pastoral la Mizil
Cu ocazia Anului omagial dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în Biserica „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ din oraşul prahovean Mizil, a avut loc întâlnirea semestrială a Cercului pastoral Mizil din cadrul Protoieriei Urlaţi a Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârşită de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, condus de părintele protoiereu Valentin Cazan de la Protopopiatul Urlaţi. La final, părintele a rostit un cuvânt de învăţătură, prin care a evidenţiat importanţa şi lucrarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru Biserică“, a precizat pr. Adrian Rotaru, parohul bisericii din Cireşanu, una dintre parohiile din acest cerc pastoral. Acesta a prezentat referatul cu titlul „Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi Biserica“, prin care a arătat viaţa şi lucrarea importantă pe care a dus-o Sfântul Împărat Constantin cel Mare în lupta lui cu înţelepţii şi conducătorii păgâni din acea vreme pentru libertatea şi demnitatea Bisericii lui Hristos. După prezentarea referatului, au fost dezbătute diferite probleme pastoral-misionare şi administrative din cadrul parohiilor.