Cerc pastoral la Parohia Trăisteni din județul Prahova
Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar Telega din cadrul Protoieriei Câmpina s-au întrunit marţi, 2 octombrie, la biserica Parohiei Trăisteni din comuna Valea Doftanei, județul Prahova. Programul a debutat cu Taina Sfântului Maslu săvârşită de un numeros sobor de preoţi. Părintele Teodor Lamba de la Parohia Teşila II a rostit un cuvânt de învăţătură privitor la mântuirea omului, arătând importanţa mărturisirii credinţei şi săvârşirea faptelor bune în procesul mântuirii. La eveniment a participat și părintele Grigore Melnic, protoiereu al Protopopiatului Câmpina. În continuare, preoţii participanţi au luat parte la conferinţa cercului pastoral, unde părintele Bogdan Pascu de la Parohia Telega II a susţinut referatul „Rolul Bisericii Ortodoxe Române în Primul Război Mondial (1916-1918): Organizarea Serviciului Religios al Armatei Române”, la finalul căruia au avut loc discuţii despre patriotismul şi jertfelnicia preoţilor de pe front, care în numeroase cazuri au preluat conducerea batalionului din care făceau parte, când comandantul era ucis sau foarte grav rănit.