Cerc pastoral-misionar în mijlocul vârstnicilor timişeni

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 18 Iunie 2024

Așezământul pentru vârstnici din Parohia Becicherecu Mic, Protopopiatul Timișoara I, județul Timiș, a găzduit joi, 13 iunie, primul cerc pastoral-misionar din acest an al preoţilor din zonă, sub coordonarea părintelui protopop Zaharia Pereş.

Lucrările cercului pastoral-misionar au fost deschise de protoiereul locului, care a transmis un mesaj din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, subliniind impor­tanța respectului față de părinți și obligația de a fi recunoscători pentru cei care s-au străduit să-și crească copiii și să-i așeze în lumina educației și a dragostei față de Dumnezeu. După rostirea rugăciunilor pentru bolnavi, părintele Ioan Jurj, de la Parohia Becicherecu Mic, a susţinut referatul „Îngrijirea bătrânilor în Biserica Ortodoxă Română - misiune și recunoștință”.

După susținerea referatului, au avut loc discuţii pe marginea textului lucrării, preoţii participanţi dezvoltând aspecte întâlnite în activitatea lor pastorală.

Invitat la eveniment, primarul comunei Becicherecu Mic, Raimond Ovidiu Rusu, a apreciat întâlnirea clericilor în acest așe­zământ. 

Cercul pastoral-misionar s-a încheiat cu o acţiune social-filantropică, fiecare dintre preoţii prezenţi oferind aşezământului pentru îngrijirea persoanelor vârstnice pachete cu alimente neperisabile.