Cerc pastoral-misionar în Parohia Berchieșu, Cluj
În Duminica a 18-a după Rusalii, în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Berchieșu, Protopopiatul Turda, județul Cluj, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar Ceanu Mare, din care fac parte parohiile: Ceanu Mare, Frata, Soporu de Câmpie, Berchieșu, Boian, Bolduț, Crișeni, Iacobeni, Poiana Frății și Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie. În biserica parohială s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, în prezența protopopului de Turda, Alexandru Rus, a numeroși credincioși și copii ai parohiei. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Alexandru Rus care le-a oferit celor prezenți câteva îndemnuri duhovnicești.
La Taina Sfântului Maslu au fost aduse spre închinare celor prezenți un fragment din Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, de la „Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, prin purtarea de grijă a directorului pr. Bogdan Chiorean.
La final, corul de femei al parohiei a interpretat câteva pricesne, iar copiii prezenți la biserică au primit pachete cu dulciuri din partea parohiei.
La final, parohul Vasile-Florin Negru, a mulțumit celor prezenţi la evenimentul desfăşurat cu ocazia împlinirii a doi ani de la sfințirea bisericii celei noi a Parohiei Berchieșu.
„A fost o zi deosebită pentru noi toți, o zi pe care am dedicat-o lui Dumnezeu prin cântare și rugăciune, o zi în care am avut bucuria imensă de a avea în mijlocul nostru un fragment din Moaștele Sfântului Nectarie de Eghina, o zi binecuvântată de Dumnezeu, o zi de bucurie duhovnicească, pe care am trăit-o cu toții din plin”, a spus pr. Vasile-Florin Negru.