Cerc pastoral-misionar în Parohia Cermei

Un articol de: Ciprian Petru Sălăvăstru - 03 Noiembrie 2017

Ziua de 29 octombrie 2017 a însemnat pentru credincioșii Parohiei Cermei din Protopopiatul Ineu o zi de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuită de sfințirea troiței din fața bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, urmată de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu și întrunirea Cercului pastoral- misionar Ineu.

La invitația părintelui paroh Petru Lazea, 13 preoți din Cercul pastoral-misionar Ineu, coordo­nați de către părintele Călin Negruț, din Parohia Gurba, în prezența  părintelui Adrian Zaha, protopopul Ineului, au participat la sfințirea unei troițe ridicate de o familie de buni credincioși, apoi la slujba Tainei Sfântului Maslu.

Bogatul cuvânt de învățătură a fost rostit de părintele protopop, care, după ce a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a arătat importanța asumării crucii pentru mântuire, făcând referire la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care a fost serbat recent și care este ocrotitorul acestui minunat locaș ce i-a amintit de troparul care spune „în biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta”, precum și de multpătimitorul și Dreptul Iov, dar și de răsplata lui Dumnezeu, care vine întotdeauna, chiar și după o răbdare de doisprezece ani precum a celei vindecate din Evanghelia zilei.

Referatul cercului cu tema „Icoana în cultul ortodox, memorial biblic și eclesial, chemarea la rugăciune” a fost susținut de părintele Pavel Roșu din Parohia Mânerău. Plecând de la textele scripturistice, părintele a arătat momentele în care se face referire la icoane, subliniind și rolul icoanelor în rugăciunile noastre.

La finalul serii, părintele paroh și-a exprimat bucuria prezenței preoților din acest cerc pastoral pentru prima dată în această biserică, făcând celor prezenți un scurt istoric al parohiei, mulțumind părintelui protopop pentru cuvânt, părintelui referent, fraților împreună-slujitori, membrilor din consiliul și comitetul parohial, cântăreților, epitropilor, profesorilor de religie și tuturor credincioșilor, seara încheindu-se cu o agapă frățească.