Cerc pastoral-misionar în Parohia Grăniceri, judeţul Arad
Biserica din Grăniceri, Protopopiatul Arad, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a găzduit întrunirea preoţilor Cercului pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, de către părintele Daniel-Mirel Dumitru. Întrunirea a debutat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârșită de 9 preoți. La slujbă au participat numeroşi credincioși adunați pentru rugăciunea comună. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Mihai Oprea de la Parohia Ţipari, care a evidențiat perioada specială în care ne aflăm, perioadă în care Biserica Ortodoxă face pomenirea Înjumătățirii Praznicului Cincizecimii, sărbătoare pe care o prăznuim întru cinstirea celor două mari praznice, al Învierii Domnului Hristos și al Pogorârii Duhului Sfânt. După cuvântul de învățătură, preotul paroh Aurel Faur le-a mulțumit clericilor și credincioșilor pentru prezenţă. A urmat lectura a două referate: „Apariția icoanei și a picturii în Biserică” şi „Patriarhul Justinian în timpul regimului comunist”, teme pe baza cărora au urmat dezbateri. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească. Următoarea întâlnire a preoţilor din Cercul misionar Chişineu-Criş va avea loc în data de 28 mai, la Parohia Chişineu-Criş I.