Cerc pastoral-misionar în Parohia Lipova I
Duminică, 20 februarie 2011, preoţii din Cercul misionar Lipova s-au întâlnit în Parohia Lipova, protoieria cu acelaşi nume. Datorită faptului că anul 2011 a fost declarat Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, a fost aprobată tema "Taina Sf. Botez, poarta de intrare în creştinism", temă susţinută de preoţii Ungureanu Cristian de la Parohia Zăbalţ şi preotul Ilica Cornel de la Parohia Belotinţ, arătându-se folosul sau darurile care se oferă prin această taină. În primul rând, Botezul curăţă, vindecă fiinţa umană decăzută prin păcat. Botezul îl face pe om mort păcatului, dar viu prin Dumnezeu, oferă o nouă
viaţă spirituală cu Hristos şi-l face pe om fiu al luminii şi moştenitor al veşnicilor bunătăţi. La sfârşit s-a săvârşit şi Taina Sf. Maslu şi s-a stabilit ca următoarea întâlnire să aibă loc la Parohia Zăbalţ din Protopopiatul Lipova. (Pr. Ioan Rus)