Cerc pastoral-misionar în Parohia Mehadica

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 09 Noiembrie 2015

La Parohia Mehadica din Protopopiatul Băile Herculane s-a reunit joi, 5 noiembrie, cel de-al 18-lea cerc pastoral-misionar din Episcopia Caransebeșului. Întâlnirea Centrului pastoral-misionar Domașnea a debutat în biserica parohială „Nașterea Maicii Domnului” cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia au fost susținute o predică la Duminica a 24-a după Rusalii de către părintele Moise Olariu de la Parohia Cănicea și o cateheză cu tema „Biserica - trupul lui Hristos” de către părintele Iosif Buzangia de la Parohia Pârvova.

După Sfânta Liturghie, în contextul Anului comemorativ al păstorilor de suflete, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru clericii adormiți în Domnul. În continuare, preoții împreună cu profesorii de religie din arealul cercului s-au întrunit pentru a dezbate conferința „Prevederi canonice referitoare la parohia ortodoxă”, susținută de un referent și doi coreferenți. S-au expus cu acest prilej atât problemele parohiale, cât și dificultățile cu care se confruntă profesorii de religie în unitățile de învă­ță­mânt. De asemenea, părintele coordonator al acestui cerc, Iosif Frenț de la Parohia Domașnea, a prezentat o meditație biblică, pornind de la textul scripturistic: „Cel pe care L-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură”. Pe marginea celor expuse, cei prezenți au purtat mai multe discuții, fiecare exemplificând cu experiențe din activitatea personală de la Sfântul Altar sau de la catedră. În acest sens, s-a evidențiat intensificarea colaborării preoților cu profesorii de religie pentru o mai bună reușită în apropierea tinerilor de valorile creștine și angajarea lor în activitățile catehetice și misionare ale Bisericii.

Aspecte practice referitoare la relația dintre Școală și Biserică

Din încredințarea Preasfin­ți­tului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la acest cerc a fost prezent părintele Gabriel Gozman, consilier social misionar, care a precizat: „La această întruni­re s-au pus în discuție diferite probleme, comunicându-se preoți­lor și anumite hotărâri ale Centrului eparhial. S-au abordat și aspecte practice referitoare la relația dintre Școală și Biserică, deoarece preoții și profesorii de religie trebuie să continue lucrarea cu tine­rii, ca aceștia să cunoască cât mai mult din învăță­tura Bisericii și să crească în Biserică. De asemenea, s-a pus accent și pe lucrarea social-filantropică, care este foarte importantă în misiunea Bisericii”. Scopul celor 19 cercuri pasto­ral-misionare, organizate la nivelul Episcopiei Caransebeșului, este de a dinamiza misiunea preoți­lor și a profesorilor de religie și a găsi noi metode de a-i apropia pe credincioși de valorile autentice ale Bisericii noastre.
Preoții și profesorii de religie au dobândit folos de la această întrunire și au plecat determinați să înceapă un nou an bisericesc și un nou an școlar cu multă binecuvântare, cu râvnă și evlavie, pentru ca misiunea și propovăduirea să se intensifice, atât în parohiile noastre, cât și în școlile unde se predă ora de religie, mai ales că anul 2016 este închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre educației și formării tinerilor. Așadar, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze toate aceste întruniri, iar discu­țiile și hotărârile care se iau să fie spre folosul nostru.