Cerc pastoral-misionar în parohia vâlceană Titeşt

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 14 Septembrie 2016

Parohia vâlceană Titești a găzduit în data de 5 septembrie întâlnirea preoţilor arondați Cercului pastoral „Loviștea”. După săvârșirea Sfintei Liturghii, pr. Viorel Tudor a susținut tema „Viața și activitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul”. În cadrul discuțiilor ce au urmat prezentării, au fost dezbătute o serie de mijloace pastorale referitoare la colaborarea dintre Biserică, Familie, Școală și autorități locale în vederea sprijinirii copiilor din familiile cu posibilități materiale reduse, la început de an școlar. Totodată, în cadrul parteneriatelor educative pe care parohiile le vor desfășura în acest an școlar, au fost propuse o serie de activități catehetice, pelerinaje și întâlniri tematice care își propun reafirmarea tradițiilor culturale și religioase ale comunităților din zona de munte a județului Vâlcea.