Cerc pastoral misionar în Protoieria Câmpina

Data: 12 Iunie 2013

Potrivit rânduielilor statornicite, marţi, 11 iunie, s-a desfăşurat, în biserica Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului“ din Breaza, Cercul misionar-pastoral nr. 3 Breaza, coordonat de pr. Laurenţiu Veress. După săvârşirea Sfintei Liturghii, părintele protoiereu Dumitru Costică i-a felicitat pe cei trei elevi care au câştigat locul I la concursul ,,Bucuria de a fi creştin“, dar şi pe profesoara de religie Maricica Gâţă. ,,În cadrul întrunirii, preotul Dinu Cosmin, de la Parohia Breaza de Jos, a prezentat referatul cu tema «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii lui Hristos», iar apoi am subliniat aspectele importante ale activităţii Sfinţilor Împăraţi cu privire la Edictul de la Milan, la întrunirea Primului Sinod Ecumenic, în cadrul căruia s-au alcătuit primele şapte articole ale Simbolului de credinţă. De asemenea, s-a reamintit preoţilor datoria de a implementa măsuri adecvate pentru revigorarea activităţii misionar-pastorale în parohii“, a precizat pr. protoiereu Dumitru Costică.