Cerc pastoral-misionar în Protoieria III Capitală

Data: 18 Ianuarie 2012

Ieri seara a avut loc la Parohia "Buna Vestire"-Belu, Protoieria III Capitală, cercul pastoral-misionar pentru preoţii din sectorul 4 al Capitalei. Tema întrunirii preoţeşti a fost Taina Sfântului Maslu, întrucât anul acesta este "Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor". Lucrările cercului pastoral-misionar au fost precedate de slujba de Te Deum şi au fost prezidate de părintele protoiereu Dinu Pompiliu. Referenţiar a fost părintele Nicolae Puşcaş, slujitor la Parohia "Buna Vestire"-Belu, care a adus mărturii din Sfânta Scriptură privind suferinţa, boala trupească şi sufletească şi tămăduirea acestora. Totodată, a precizat semnificaţiile teologice, existenţiale şi liturgice ale Tainei Sfântului Maslu.