Cerc pastoral-misionar în Protopopiatul Mărăcineni

Data: 08 Aprilie 2011

Preoţii din Protoieria Mărăcineni a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei s-au întâlnit vineri,

8 aprilie, într-un cerc pastoral-misionar în biserica Parohiei Boboc, sub conducerea protopopului Dănuţ Baba. Aici a fost săvârşită slujba Deniei Acatistului Maicii Domnului, iar părintele paroh Ion Costel a rostit un cuvânt de învăţătură cu tema "Sfânta Împărtăşanie - unire cu Hristos". "Denia săvârşită în seara de vineri este practic slujba Utreniei de sâmbătă dimineaţa, în cadrul căreia se citeşte Acatistul Născătoarei de Dumnezeu. Maica Domnului, prin Naşterea Fiului lui Dumnezeu, a contribuit la primul act al mântuirii noastre desăvârşite de Fiul lui Dumnezeu prin Patimile şi Învierea Sa", ne-a declarat părintele protoiereu Dănuţ Baba. (Marius Nedelcu)