Cerc pastoral-misionar în Protopopiatul Timișoara 2

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 11 Aprilie 2024

În Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paști, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la biserica Parohiei Remetea Mare din Protoieria Timișoara 2 a avut loc întrunirea unui cerc pastoral-misionar. Întâlnirea a debutat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu de către cei 12 preoți prezenți, cu participarea unui număr însemnat de credin­cioși.

După oficierea slujbei, părintele paroh Vasile Ciotău Babușcov a prezentat referatul cu tema „Sfântul Maslu - mijloc de vindecare a celor aflați în neputințe”, dedicat Anului omagial 2024. În partea a doua a evenimentului, dis­cuțiile clericilor au vizat unele aspecte legate de problemele administrativ-bi­sericești cu care se confruntă parohiile din cadrul acestui protopopiat. Părintele protopop Caius An­drașoni a susținut, apoi, un cuvânt de învățătură referitor la perioada binecuvântată în care ne aflăm, intitulat „Postul Sfintelor Paști, bucuria fiecărui creștin de a-și înnoi viața”. Acesta a amintit că acum suntem chemați să ne rugăm mai mult unii pentru alții, să fim aproape de cei aflați în suferință și să-i cercetăm pe credincioșii bolnavi care nu pot participa la sfintele slujbe. La finalul întâlnirii, părintele protopop a transmis tuturor binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.