Cerc pastoral-misionar la Bocșa

Data: 28 Iunie 2018

În seara de 26 iunie, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa a avut loc, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, întâlnirea lunară a preoților care formează Cercul pastoral-misionar Bocșa.

Întrunirea a început cu oficierea slujbei Vecerniei de către un sobor format din preoții Petru-Sorin Belu de la Parohia Șoșdea, Ion-Dănuț Liuba de la Parohia Izgar și Valentin-Ionuț Vatră de la Parohia Valeapai, răspunsurile la strană fiind date de restul preoților prezenți.

După oficierea Vecerniei, pr. Mihai-Alexandru Sima de la Parohia Biniș a susținut un referat cu tema „Moralitatea preotului. Calitățile necesare slujirii preoțești”.

În urma prezentării referatului au avut loc discuții despre cum am putea să ne îmbunătățim viața personală spre folosul propriu, dar și a celor din jurul nostru, pornind de la îndemnul Sfântului Grigorie de Nazianz, care în tratatul său „Cuvânt despre Preoție” spune: „Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să curăţ pe alţii. Să fiu eu înţelept ca să înţelep­ţesc pe alţii. Să fiu eu lumină, ca să luminez pe alţii. Să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să apropii pe alţii. Să fiu eu sfânt, ca să sfinţesc pe alţii”. (Pr. Mihai Sima)