Cerc pastoral-misionar la Parohia Arad-Grădişte

Un articol de: Pr. Vasile Pop - 11 Feb 2012

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Arad 1, coordonaţi de pr. Ioan Tulcan de la Parohia arădeană Centru, s-au întâlnit joia aceasta, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru a discuta despre misiunea pe care Biserica o are, aceea de a se îngriji şi de cei aflaţi în suferinţă.

Tema aleasă spre dezbatere, "Mai aproape de cei suferinzi, în Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor", a fost percepută ca deosebit de actuală, mai ales în aceste zile în care mulţi semeni ai noştri sunt ameninţaţi de ger, de lipsa hranei şi de adăpost. Fiind prima întrunire din acest an a preoţilor acestui cerc, pr. Emil Roman de la Parohia arădeană Micalaca Veche a prezentat o sinteză a temelor abordate anul trecut, legate de Anul omagial al Botezului şi al Sfintei Cununii, taine prezentate pe întreg parcursul anului trecut, sub aspect dogmatic şi canonic, liturgic şi pastoral-misionar. Consfătuirea a continuat cu prezentarea învăţăturii de credinţă despre Taina Sfântului Maslu, astfel încât dimensiunea dogmatică şi doctrinară să se constituie în cadru de referinţă al tuturor activităţilor pastoral-misionare, liturgice şi sociale care vor fi promovate în anul omagial. În intervenţiile făcute pe marginea celor prezentate, preoţii participanţi au scos în evidenţă importanţa cunoaşterii învăţăturii corecte despre Sfântul Maslu şi totodată importanţa implicării Bisericii la nivel parohial în activitatea socială, dând expresie grijii faţă de omul în suferinţă. Partea a doua a consfătuirii a fost consacrată identificării modalităţilor concrete de exprimare a îngrijirii bolnavilor, a celor în suferinţă. Un imperativ imediat îl constituie realizarea programului de măsuri elaborat de către Biroul de asistenţă socială din cadrul Centrului eparhial pentru aceste zile. Acest program prevede pregătirea de ceai cald şi alimente care se vor distribui persoanelor fără adăpost şi copiilor străzii din municipiul Arad. Pentru persoanele care solicită sprijinul Bisericii există pregătit şi un spaţiu încălzit. Bisericile din municipiul Arad vor fi deschise pentru primirea celor care suferă în aceste zile din cauza gerului. Tot acum au fost fixate calendarul şi tematica următoarelor consfătuiri ale cercului pastoral-misionar. S-a stabilit, de asemenea, ca în perioada Postului Mare, în fiecare biserică din municipiul Arad să se slujească Sfântul Maslu de obşte, cu număr plenar de şapte preoţi. Întrunirea s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită de preotul paroh Viorel Roja de la Parohia Arad - Grădişte.