Cerc pastoral-misionar la Parohia Ocna de Fier
Joi, 25 iunie, în Parohia Ocna de Fier din Protopopiatul Reșița s-au reunit preoții și profesorii de religie, precum și stareţa şi duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” - Bocşa Vasiova, la cel de-al 12-lea cerc pastoral-misionar. Lucrările întâlnirii au fost prezidate de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Prima parte a întrunirii Cercului pastoral-misionar Bocșa s-a desfășurat în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, prin oficierea Sfintei Liturghii, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Părintele Alin Chicoş de la Parohia Ocna de Fier a prezentat o predică la Duminica a 4-a după Rusalii, iar părintele Ovidiu Mezeniuc de la Parohia Doclin, o cateheză cu tema „Călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel”. La final, în contextul Anului comemorativ al păstorilor de suflete, a fost oficiată și o slujbă de pomenire pentru toți păstorii de suflete din parohiile aparținătoare cercului.
„Pastoraţia copiilor şi a tinerilor – lucrare sfântă a Bisericii”
Prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, conferința din cea de-a doua parte a întâlnirii a fost susținută de către părintele Silviu Ferciug de la Parohia Bocşa, având ca temă „Pastoraţia copiilor şi a tinerilor – lucrare sfântă a Bisericii”.
În cadrul întrunirii au fost purtate și discuții cu privire la colaborarea clericilor și profesorilor de religie pentru dinamizarea misiunii pe care aceștia o întreprind în unitățile parohiale, respectiv în unitățile de învățământ. De asemenea, conferința a cuprins și o meditație biblică pe marginea textului scripturistic „Vai mie dacă nu voi binevesti” (I Cor. 9,16), susţinută de părintele Doru Melinescu de la Parohia Bocşa-Vasiova. „Am continuat astăzi șirul reuniunilor cu preoții și profesorii de religie pe centre pastoral-misionare, participând la Sfânta Liturghie, iar în cea de-a doua parte am dezbătut pastorația copiilor și tinerilor, o misiune sfântă pentru orice preot, dar și pentru profesorul de religie. S-au arătat cu toții interesați de această temă atât de importantă și credem că toate cele discutate astăzi vor fi implementate în misiunea și lucrarea pe care preoții și profesorii de religie o desfășoară la biserică și la școală”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Prima parte a întrunirilor cu preoții și profesori de religie, organizate de Episcopia Caransebeșului cu prilejul Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi, se încheie odată cu Cercul pastoral–misionar Bocșa, urmând să fie reluate în luna septembrie.