Cerc pastoral-misionar la Parohia Sinaia II, Prahova

Data: 25 Ianuarie 2013

Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 2 al Protoieriei Câmpina, din Arhiepiscopia Bucureştilor, s-au întrunit joi, 24 ianuarie, la Parohia „Sfântul Andrei“ din oraşul Sinaia. Întrunirea, dedicată Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, a fost precedată de Sfânta Liturghie, la finalul căreia pr. Daniel Coţoapă a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfântului Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. „Lucrările cercului au continuat cu dezbaterea temei referatului «Situaţia Imperiului Roman înainte de Edictul de la Mediolan» susţinut de preotul Marius Dîrstaru de la Parohia Nistoreşti. Partea a doua a întâlnirii a fost marcată de analizarea problemelor curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrativ-bisericeşti ale parohiilor. Părintele protoiereu Dumitru Costică a insistat asupra intensificării activităţii catehetice şi a derulării proiectului catehetic «Cateheze pentru viaţ㻓, a precizat pr. Grigore Gheorghe Virgil, de la Parohia Poiana Câmpina. În Protoieria Câmpina, la cercurile pastorale participă şi cântăreţii, dar şi credincioşi. 

 
Următoarea întrunire va avea loc la Parohia „Sfântul Ilie“ - Sinaia din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 2. (I.B.)