Cerc pastoral-misionar la Urlaţi

Data: 27 Octombrie 2010

În Protoieria Urlaţi are loc astăzi, 28 octombrie, în Biserica parohială din Chiojdeanca, un cerc pastoral-misionar. "În Biserica parohială Chiojdeanca, cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" va avea loc astăzi cercul pastoral, care va fi precedat de oficierea slujbei Vecerniei şi a Acatistului. În cadrul întâlnirii va fi prezentat un referat de către părintele Cristian Constantinoiu de la Parohia Tătaru, cu tema "Importanţa şi însemnătatea Acatistului în viaţa noastră liturgică şi religioasă". Se va aborda şi viaţa şi activitatea mitropolitului Iachint de Vicina, întrucât a fost recent canonizat şi este bine să-l facem cunoscut, întâi preoţilor şi apoi credincioşilor", ne-a declarat părintele protoiereu Valentin Cazan. De buna organizare a cercului pastoral-misionar se îngrijeşte părintele paroh Marcel Cârstea de la Parohia Chiojdeanca. (I. Buşagă)