Cerc pastoral şi conferinţă administrativă în Câmpina

Data: 08 Martie 2013

Preoţii din Cercul pastoral-misionar nr. 3 Breaza al Protoieriei Câmpina s-au întrunit joi, 7 martie, la biserica Parohiei Poiana Câmpina, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. 

Înainte de întrunire, a fost săvârşită de soborul de preoţi Sfânta Liturghie, la care au participat şi credincioşi din parohii. „După Sfânta Liturghie, au avut loc lucrările Cercului pastoral-misionar cu tema «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii», aleasă în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Referatul principal a fost susţinut de către preotul Constantin Muşat de la Parohia Bobolia. Un punct important pe ordinea de zi a fost intensificarea vieţii liturgice şi a catehezei parohiale. În urma discuţiilor, preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar au fixat pentru Postul Mare un program duhovnicesc şi liturgic care cuprinde săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, a Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite, iar în prima săptămână a Postului Mare, săvârşirea serviciilor religioase recomandate de Tipicul bisericesc. Au mai fost dezbătute şi alte aspecte de ordin administrativ-bisericesc şi misionar-pastoral“, a precizat preotul Ion-Laurenţiu Veress, de la Parohia Podu Vadului-Breaza, coordonatorul Cercului pastoral nr. 3 Breaza.
 
Tot joi, 7 martie, la sediul Protoieriei Câmpina a avut loc conferinţa administrativă din luna martie a preoţilor din protopopiat. „Au fost dezbătute ordinele primite de la Centrul eparhial şi s-au discutat probleme de interes general care să conducă la o uniformizare a serviciilor religioase în perioada imediat următoare a Postului Mare“, a spus părintele protoiereu Dumitru Costică. (I. Buşagă)