Cerc pedagogic al profesorilor de religie din Dolj

Un articol de: Pr. Doru Marcu - 19 Feb 2019

Profesorii de religie de gimnaziu din județul Dolj s-au întâlnit în cadrul Cercului pedagogic. Evenimentul s-a desfă­șu­rat cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în Școala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova. Calitatea de organizator al cercului i-a revenit Liceului Teoretic „George Şt. Marincu” din Poiana Mare, reprezentat prin profesorii de religie Cristina Bardos-Micu, Ileana Bechir și Diana Betiu. Tema întâlnirii a fost „Muzica în comunitate și în Biserică”, fiind în legătură cu tematica Anului omagial al satului românesc. Profesorii au vizionat secvențe de lecție filmată, prezentare a proiectului intercultural TRUE, momente artistice prezentate de elevii școlii gazde și atelierele de lucru. În urma discuțiilor la ateliere s-a accentuat nevoia de a sădi în inimile tinerilor elevi setea pentru muzică. Indiferent de genul preferat, muzica rămâne o virtute care trebuie cultivată și hrănită. Muzica este o formă de exprimare specifică omului, un limbaj prin care acesta își exprimă ideile, sentimentele, expe­riențele de viață într-o manieră distinctă. De asemenea, s-au luat în discuție și importanța muzicii în cultul Bisericii noastre Ortodoxe, și datoria preoților și a profesorilor de a-i atrage pe tineri în diferite acțiuni care pot avea loc la nivel local, în școală sau în Biserică. Implicarea elevilor în corurile parohiale sau școlare reprezintă doar o modalitate de a pune la inima elevilor sâmburele credinței și al purtărilor bune. În încheiere, inspectorul de religie Iuliana Gheorghe, în calitate de reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a făcut precizări importante pentru buna desfășurare a activită­ților în semestrul școlar în care ne aflăm, anunțuri cu privire la diferitele concursuri care sunt în derulare, precum și prezentarea programului cu privire la eliberarea avizelor de cult de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei.