Cerc pedagogic al profesorilor de religie și arte din județul Ilfov
La Liceul Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” din localitatea Buftea, județul Ilfov, s-a desfășurat vineri, 22 noiembrie, Cercul pedagogic al profesorilor de religie și arte din județul Ilfov. Evenimentul a fost organizat de Vasile Bogus, inspector școlar pentru religie și arte din cadrul Inspectoratului Județean Ilfov, și responsabilii de cerc pedagogic pentru disciplinele religie, educație muzicală și educație plastică.
Activitatea a avut formatul unei șezători cu tematica „Valorile satului românesc, sursă pentru activități nonformale în activitatea didactică, punte între cunoștințele asimilate la lecții și informațiile acumulate informal”. În debutul activității, elevii de la Școala Gimnazială nr. 2 Fundeni din județul Ilfov au prezentat sceneta „Muncă și veselie la casa mătușii Mărioara”, care a adus în atenția auditoriului viața satului românesc de la personalitățile și evenimentele cu semnificație istorică a satului românesc, la aspectele și trăirile cotidiene, ne-a transmis Vasile Bogus, inspector școlar.
În continuare, inspectorul a prezentat cartea „Credința și educația, principalele lumini ale vieții”, care a fost dăruită gratuit fiecărui profesor de religie din județul Ilfov, iar părintele Iulian Popescu, profesor de religie la Școala Gimnazială nr. 1, Balotești, județul Ilfov, a susținut referatul „Satul românesc sau specificul poporului român”.
În cadrul evenimentului, profesorii și elevii au participat la ateliere de lucru, precum și la activități interactive cu teme ce au avut rolul de a valorifica responsabilitatea colectivă și individuală: „Personalități marcante din viața mea, Jetoanele cu povești”; „Icoana țărănească între vechi și nou”; „Uniți prin cântecul popular românesc”.
De asemenea, profesorul Vasile Bogus a prezentat proiectele educative județene pentru anul școlar 2019-2020: „Artizan pentru un zâmbet de copil, ediția a IV-a”; Simpozionul județean „Pastorația copiilor prin ora de religie”; Concursul „Biblia povestită de copii, ediția I”.