Cerc pedagogic la disciplina religie în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor
Săptămâna trecută au avut loc în judeţul Olt cercurile pedagogice, desfăşurate în cele cinci zone: Balş, Slatina, Drăgăneşti-Olt, Caracal şi Corabia. Tematica generală a cercului de religie a fost susţinută de bune practici în aplicarea principiului inter şi transdisciplinarității. Astfel, profesorii de religie au aflat de la doamnele inspectoare Marlen Donciu şi Florica Grecu modalităţi prin care pot aduce un plus de valoare orei de religie şi unităţii şcolare în care predau, prin accesarea proiectelor europene fără finanţare de tip Life-Link şi E-Twinning, dar şi prin aplicaţii pentru parteneriate cu fonduri europene sau cofinanţare, aşa cum sunt Erasmus Plus şi Administraţia Fondului Cultural Naţional. Ca informaţii specifice cercului pedagogic derulat în semestrul al II-lea, profesorii de religie au stabilit cele două întâlniri metodice din anul şcolar viitor şi au ales sau reales responsabilul de zonă. Din partea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a fost invitat consilierul Daniel Naidin care a prezentat cartea „Parabole şi învăţături” a savantului geograf şi pedagog creştin Simion Mehedinţi-Soveja. Profesorii de religie au prezentat la cercul pedagogic din zona Balş de la Şcoala Gimnazială Morunglav jocuri metodice şi un concurs cu tema „De la Învierea Domnului la Înălţare”. Cadrele didactice prezente la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” din Slatina au asistat la o lecţie demonstrativă, iar la cercul pedagogic organizat la Liceul Teoretic „Ion Gh. Roşca” din localitatea Osica de Sus, doamna profesoară Maria Căldăraru a prezentat importanţa teatrului religios prin sceneta „Biruinţa vieţii: Învierea Domnului”.