Cerc pedagogic la Şcoala Gimnazială din Castranova-Puţuri
Profesorii de religie din judeţul Dolj se vor întâlni la finele acestei săptămâni pentru desfăşurarea lucrărilor cercului pedagogic de pe semestrul I, la Şcoala Gimnazială Castranova, structura Puţuri. Activitatea, programată pentru sâmbătă, 22 noiembrie, va avea ca temă „Utilizarea tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor (TIC) în predarea religiei“. Discuţiile vor fi moderate de pr. Gheorghe Pîrva, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. (Diac. Ioniţă Apostolache)