Cerc preoţesc Câţcău, Dej
În Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Parohia Sălișca, Protopopiatul Dej, a avut loc întâlnirea Cercului preoţesc Câţcău. Cu această ocazie, soborul de preoţi a săvârşit Taina Sfântului Maslu, iar în mijlocul preoţilor şi credincioşilor a fost prezent şi protopopul Ioan Buftea care, la final, a rostit un cuvânt de învăţătură despre importanţa Bisericii în mântuirea credincioşilor. De asemenea, protopopul Ioan Buftea a apreciat misiunea parohului Vasile Căprar care, din anul 1979, păstoreşte această parohie.