Cerc preoţesc şi sărbătore la Negrileşti, Beclean
În Parohia Negrilești, Protopopiatul Beclean, s-au întrunit duminică, 22 octombrie, preoții care fac parte din Cercul pastoral din jurul Cetății Ciceului, judeţul Bistriţa-Năsăud. Credincioșii din Negrilești și-au prăznuit, cu această ocazie, în avans, ocrotitorul parohiei, pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Alături de enoriași au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, conform coordonatorul cercului preoțesc, părintele Dan Iftimi. După slujba Aghiasmei mici a urmat săvârșirea Sfintei Liturghii, apoi soborul a oficiat Taina Sfântului Maslu. Slujbele au fost oficiate de un sobor alcătuit din peste 10 preoți, în frunte cu părintele profesor Nicu Dumitrașcu, cel care a rostit şi cuvântul de învățătură. La final, parohul Dumitru Zinveliu a mulțumit tuturor pentru prezență și implicarea în activităţile parohiei.