Cercul de pictură religioasă „Trepte către cer“, la cea de a treia ediţie
"Ne dorim să orientăm atenţia copiilor spre aspectul practic, frumos şi cald al credinţei, să le oferim şi o altă perspectivă - una autentică, religioasă, care să-i apropie mai mult de Dumnezeu şi, prin aceasta, de Biserică", a subliniat coordonatorul acestui proiect, prof. Mirela Purcel.
În perioada vacanţei de iarnă, în cadrul Colegiului Naţional "Ştefan cel Mare" din Hârlău, a început cea de a treia ediţie a Cercului de pictură religioasă "Trepte către cer". Proiectul are o durată totală de 17 zile, prima parte desfăşurându-se în intervalul 3-14 ianuarie, iar cea de a doua urmând să fie organizată între 2 şi 7 aprilie. La cercul de pictură au participat până acum 30 de elevi ai Colegiului "Ştefan cel Mare" Hârlău şi 3 elevi ai Şcolii "Petru Rareş" Hârlău. Parteneri în derularea acestui proiect sunt: Protopopiatul Hârlău, Şcoala "Petru Rareş" Hârlău şi Parohia "Sfântul Apostol Andrei" Deleni II. "Proiectul nostru are în vedere descoperirea şi cultivarea talentelor şi abilităţilor înnăscute ale elevilor şi, totodată, încurajează activităţile de voluntariat în rândul tinerilor şi învăţarea prin metode informale şi non-formale. Ne dorim să orientăm atenţia copiilor spre aspectul practic, frumos şi cald al credinţei, să le oferim şi o altă perspectivă - una autentică, religioasă, care să-i apropie mai mult de Dumnezeu şi, prin aceasta, de Biserică. O perspectivă care să le schimbe puţin opţiunea în viaţa de zi cu zi, contracarând asaltul de imagini, multe dintre ele violente, imorale, pe care îl oferă în general mass- media", a explicat unul dintre coordonatorii acestui cerc de pictură religioasă, prof. Mirela Purcel. Icoanele realizate de elevi vor fi prezentate într-o expoziţie Metodele folosite în cadrul cercului sunt cele tradiţionale picturii bizantine, canonice, iar profesorii coordonatori spun că elevii au pictat cu pasiune şi reală vocaţie artistică imagini iconice de mare expresivitate religioasă. Sub îndrumarea doamnelor profesoare de religie şi educaţie plastică, Mirela Purcel şi Ana-Maria Bulău, a părintelui protopop Nicolae Crăciun şi a domnilor directori Aurel Neicu şi Gheorghe Oancea, elevii au aşezat pe lemn chipuri de sfinţi, imagini din Sfânta Scriptură, pe Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus, într-un adevărat regal de imaginaţie, creativitate şi inspiraţie. "După ce vor fi definitivate şi sfinţite, lucrările vor putea fi admirate în cadrul unei expoziţii ce va fi organizată în incinta colegiului", a mai precizat prof. Mirela Purcel. Proiectul "Trepte către cer" este unul dintre cele cinci proiecte selectate de Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în cadrul concursului "Seminţele credinţei", ce vizează sprijinirea iniţiativelor educaţionale dedicate orei de religie în şcolile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor. (B.C.)