Cercul de poezie religioasă la o parohie din Capitală
Parohia „Buna Vestire”-Belu din cadrul Protoieriei Sector 4 Capitală a găzduit duminică, 6 martie, o acțiune cultural-educațională în contextul Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, la care au participat 35 de copii și tineri cu vârstele cuprinse între 4 și 20 de ani, majoritatea elevi ai Școlii Gimnaziale „George Bacovia”, cu care unitatea bisericească are încheiat un protocol de colaborare, ne-a transmis părintele paroh Daniel-Alexandru Bărîcă. După rostirea rugăciunii de început, părintele paroh le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea Postului Paștilor și a rugăciunii în viața creștinului, ca mijloc de apropiere de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de sfinți. La sfârșitul cuvântului introductiv, preotul i-a îndemnat pe copii și pe însoțitorii lor să se roage zilnic și să participe des la rugăciunea obștească din biserică, neuitând și de rugăciunea zilnică personală. În continuare, cadrele didactice şi elevii au lecturat poezii religioase, scrise de Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Mihai Eminescu, dar și de alți autori. Ulterior, toți cei prezenți au realizat icoane cu sfinţi români şi nu numai.
La final, preotul paroh a mulțumit tuturor participanților pentru dragostea cu care au luat parte la eveniment și a oferit icoane și cărți de rugăciune elevilor de la Școala Gimnazială „George Bacovia”, care s-au calificat la faza pe sector a Olimpiadei de religie.