Cercul filateliştilor dispăruţi

Într-o epocă în care colecţionarii se rezumă la a înşira în biblioteci cărţi pe care nimeni nu le va citi vreodată, frumos legate în piele cu inscripţii aurii, să fii filatelist devine o preocupare desuetă. De ce ar colecţiona cineva timbre, când nici măcar nu se mai trimit scrisori şi ilustrate convenţionale? Să fie un act mercantilist sau poate o pasiune elitistă?

Dorobanţii Capitalei păstrează printre ciupercăria de cafenele şi saloane de înfrumuseţare un locşor în care pasionaţii de filatelie se întrunesc de mai multe ori pe săptămână sub egida Asociaţiei Filateliştilor din Bucureşti. Un loc ferit, ce pare a cerşi atenţia trecătorilor prin etalarea întregului spectacol din spatele vitrinelor. Printre mormane de clasoare, cutii şi albume zăreşti colecţionarul, trecut de vârsta primei tinereţi, care mânuieşte atent miniaturile. Zăboveşte sub privirea lupei minute întregi asupra câte unei piese şi e capabil să-ţi istorisească fascinat povestea fiecărui timbru. Dincolo de clasoarele expuse ţine întotdeauna unul dosit în care are piesele de rezistenţă despre care vorbeşte cu discreţie, evită să-l evalueze bănesc şi îl reduce la o viaţă de căutare. Colecţionarii sunt oameni fericiţi De cele mai multe ori, pasiunea pentru colecţionarea mărcilor poştale le-a fost insuflată de alţi împătimiţi. Fratoştiţeanu Constantin povesteşte cum a găsit în filatelie un subterfugiu de a învinge boala. "Am fost contabil în combinat o viaţă întreagă, dar m-am îmbolnăvit, iar şeful meu, care îmi era bun prieten, m-a dus la căminul cultural de la Petroşani. Văd eu timbre, îl văd şi pe el cu clasorul, lumea vindea, cumpăra. Mă duce şi la poştă, forţat îmi face un abonament la apariţiile filatelice. M-am dus acasă, zic ăsta e nebun! În două luni de zile m-am documentat, mi-am luat cataloage, am început cu România 1936, anul naşterii mele." Un alt colecţionar povesteşte cum a început să colecţioneze, după ce în timpul războiului, în 1942, a jucat "nasturi" şi a câştigat un penar pentru depozitarea timbrelor. Modă şi tendinţe Şi în filatelie se poate vorbi despre modă şi tendinţe. De la atenţia către anumite evenimente istorice până la tematica aeriană ori cea a sportului, Jocurile Olimpice Moderne, Antice etc. În materie de popularitate, recordul îi aparţine filateliei tematice a florei şi faunei, însă fiecare colecţionar este animat de propriile-i năzuinţe. Mihail Macri colecţionează piese din sfera germană pentru că în perioada comunistă erau interzise. Nu e nazist, ci s-a supus spiritului de frondă, iar Cristian Ivanof, simpatizant al lui Zelea Codreanu, este axat pe cele din perioada celui de-al Treilea Reich, Austria şi Croaţia în timpul războiului. Totodată, filatelia a fost dintotdeauna o preocupare de viţă nobilă. Carol al II-lea este exemplul invocat de fiecare colecţionar. În România, regele Carol al II-lea deţine încă titlul de fruntaş al ţării, graţie fabuloasei colecţii. Nevoit să părăsească ţara în anul 1940, acesta a urcat la bordul trenului spre Spania şi cele mai preţioase timbre. O parte a fost prezentată marelui public la o expoziţie internaţională de filatelie, organizată în 1950, la Londra, restul pieselor fiind înstrăinate în diferite forme. Un ban alb pentru zile negre O activitate costisitoare, însă efortul financiar dispare în faţa satisfacţiei de a deţine ultimele emisiuni. "Statul român pune preţuri groaznice în comparaţie cu alte ţări, anul trecut timbrele româneşti cronologice m-ar fi costat pensia pe mai bine de jumătate de an", mărturiseşte Fratoştiţeanu Constantin. Pe de altă parte, investiţia se amortizează în timp, devenind "un ban alb pentru zile negre, sunt bani pe care îi ai când nici nu te aştepţi în viaţă". Nemulţumirea constantă este aceea că nu există tineri captivaţi de farmecul timbrelor, cei mai mulţi conştientizează că munca lor de-o viaţă va sfârşi în a fi vândută sub preţul meritat de către moştenitori. Dacă înainte de 1989 reprezenta una dintre puţinele distracţii, se vindeau plicuri cu premii în produse filatelice, motociclete, astăzi asociaţiile filatelice au tot mai puţini aderenţi.