Cercul preoțesc Huedin, la Nadăşu

Data: 21 Iunie 2017

Cercul preoţesc Huedin s-a întrunit în biserica monument istoric „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Nadăşu, Protopopiatul Huedin. După slujba Vecerniei, pr. Morcan Ioan de la Prohia Huedin I, a susţinut o meditaţie cu tema „Vocaţia sfinţeniei”. Din sobor au mai facut parte Dan Lupuţan, protopop de Huedin şi paroh la Parohia Huedin III, pr. Petrovici Tudor – Parohia Huedin II, Șaitiș Horea – preot de slujire caritativă la Spitalul Orăşenesc Huedin, pr. Călătean Dănuţ – Parohia Sâncraiu, pr. Sava Teodor – Parohia Cetatea Veche, pr. Căienar Ionuț – Parohia Nadășu şi pr. Sâmpălean Dănuţ – preot pensionar. La slujbă au fost prezenți mulţi credincioşi din Parohia Nadăşu, care, la final, au fost miruiţi. Biserica de lemn din localitatea Nadăşu datează din anul 1720. Este construită integral din lemn de stejar, în stil maramureşan şi adăposteşte mai multe obiecte de patrimoniu: icoane pe lemn de secol XVIII precum şi un policandru din lemn pictat. Acest momument istoric funcţionază şi în prezent ca biserică parohială.