Cercuri pastoral-misionare în parohii vâlcene
Mai multe parohii din Arhiepiscopia Râmnicului au găzduit la începutul acestei săptămâni cercuri pastoral-misionare dedicate Anului omagial 2020. Prima întâlnire a avut loc luni, 17 februarie, în parohia vâlceană Mănăstireni, comuna Frâncești, județul Vâlcea, fiind dedicată preoţilor şi credincioşilor din Cercul pastoral-misionar Băbeni. Lucrările au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Pastoraţia părinţilor şi a copiilor în Biserica Ortodoxă Română”, de către părintele Florin Mihai. În încheiere, părintele Radu Constantin Miulescu a mulțumit preoţilor prezenţi pentru participare. Întrunirea preoţilor din Cercul pastoral Băbeni a fost un prilej de sporire a comuniunii şi de intensificare a colaborării între preoţi, iar pentru credincioşi a fost un prilej de întărire în credinţă şi de integrare reală în viaţa Bisericii.
Cea de-a doua întâlnire pastorală a avut loc marţi, 18 februarie, în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia vâlceană Bogdănești II. Tema întrunirii a fost dedicată Anului omagial al pastorației părinților și copiilor, fiind prezentată de părintele Victor Constantin Croitoru, de la Parohia Bogdănești II. „Pastorația părinților și a copiilor nu este o lucrare recentă a Bisericii, pentru că familia a fost în grija ei totdeauna. Lucrarea pastoral-misionară a Bisericii trebuie să se adreseze în primul rând părinților, pentru că ei sunt primii pedagogi ai copiilor și cei mai în măsură ca să-i educe pe copii. Dacă părinții devin dezinteresați pentru formarea duhovnicească a copiilor, atunci și copiii vor deprinde atitudini și comportamente indiferente față de credință și Dumnezeu. De aceea, este nevoie de organizarea de întâlniri catehetice cu adulții, dar și implicarea lor în activitățile concrete și viața liturgică a Bisericii. Nu în ultimul rând, pastorația trebuie să includă și copiii. Chiar dacă nu beneficiază de educație religioasă în familie, copiii își pot impropria abc-ul credinței prin intermediul orei de religie din școală, cunoștințe pe care le pot dezvolta ulterior prin implicarea lor în activități creative și educaționale, pe care fiecare parohie le poate derula”, a precizat părintele Victor Constantin Croitoru.
Tot la începutul acestei săptămâni, Parohia Foleștii de Sus, Protoieria Horezu, a organizat la biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” o întâlnire catehetică. Tema întâlnirii catehetice a fost dedicată Tainei Cununiei, iar părintele paroh Vasile-Emanoil Găman a susținut un referat.