Cercuri pastoral-misionare în Protoieria Târgu Jiu Sud

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 24 Septembrie 2011

Săptămâna aceasta s-au încheiat întrunirile preoţeşti în cadrul celor cinci Cercuri pastoral-misionare ale Protoieriei Târgu Jiu Sud. După cum ne-a informat părintele protopop Ionuţ Câmpeanu, ultima întâlnire a avut loc joi, în cadrul Cercului misionar Rovinari. Cu acest prilej, au fost discutate şi propuse soluţii pentru o serie de probleme administrativ-bisericeşti şi s-au stabilit principalele coordonate pentru îmbunătăţirea activităţilor viitoare.