Cercuri pastorale în Protopopiatul Ilfov Nord

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 17 Octombrie 2014

Protopopiatul Ilfov Nord organizează, în perioada 15-24 octombrie, o serie de cercuri pastorale pe teme dedicate Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Primul cerc pastoral s-a desfăşurat miercuri, 15 octombrie, la Parohia Stoienoaia, comuna Petrechioaia. În deschidere s-a oficiat slujba Acatistului Bunei Vestiri, la care au participat numeroşi credincioşi. Tema întrunirii a fost „Sfinţii Martiri Brâncoveni, modele de jertfă şi mărturisire“. Au susţinut prelegeri pr. Alexandru Cristian de la Parohia Afumaţi II, cu referatul „Fiii domnitorului Constantin Brâncoveanu, modele de vieţuire şi educaţie creştină“, şi pr. Adrian Măinescu cu referatul „Oraşul Istanbul, urmele Martirilor Brâncoveni“. La finalul întâlnirii, pr. Cătălin Georgescu, de la Parohia Stoienoaia, a rostit un cuvânt de învăţătură privind Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi le-a vorbit celor prezenţi şi despre Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu.

Al doilea cerc pastoral s-a desfăşurat ieri, 16 octombrie, la Parohia Afumaţi I. Tema acestuia a fost: „Sfânta Euharistie - fundament al vieţii religioase şi comunitar-eclesiastice“. Au prezentat lucrări pr. Mihăiţă Cătălin Răducanu, cu referatul „Sfânta Euharistie - instituire şi importanţa ei pentru viaţa unui creştin“, şi pr. Niculae Marin cu referatul „Sfânta Euharistie - caracterul de taină şi cel de jertfă“. Cel de-al treilea cerc pastoral se va desfăşura miercuri, 22 octombrie, la Parohia Petrechioaia, de la ora 17:00. Tema întrunirii va fi „Contribuţia Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu la dezvoltarea sistemului de educaţie din Ţara Românească“. În cadrul acestuia, pr. Petru Cristian Stoian va prezenta referatul: „Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu - ctitor de cultură românească“, iar pr. Constantin Protopopescu va prezenta referatul: „Educaţia în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu“.

Cel de-al patrulea cerc pastoral din cadrul Protopopiatului Ilfov Nord va avea loc vineri, 24 octombrie, la Parohia Măineasca, comuna Petrechioaia, tot de la ora 17:00. Tema acestuia va fi: „Legătura dintre Taina Pocăinţei şi Taina Euharistiei“. Vor susţine referate pr. Ionuţ Doroşencu: „Taina Sfintei Spovedanii - condiţie esenţială pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos“ şi pr. Marcel Matache: „Aspecte generale despre Taina Pocăinţei şi Taina Euharistiei“.

Parohiile care fac parte din Centrul 5 Afumaţi sunt: Ştefăneştii de Jos; Ştefăneştii de Sus; Afumaţi I; Afumaţi II; Şindriliţa; Surlari; Stoienoaia; Petrechioaia; Măineasca; Leşile şi Boltaşu.