Ceremonial religios-militar pe masivul Cireşoaia

Data: 19 Septembrie 2019

În ziua Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, sâmbătă, 14 septembrie 2019, masivul Cireşoaia a fost gazda unui eveniment militar religios. În urmă cu doi ani, pe 12 septembrie, Crucea Eroilor de pe Cireşoaia a fost sfinţită de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu IPS Arhiepiscop Ioachim.

La Crucea Comemorativă a Eroilor de pe masivul Cireşoaia, judeţul Bacău, a fost organizat sâmbătă, 14 septembrie 2019, un ceremonial religios şi militar. Aceasta a fost ridicată în onoarea oştenilor Regimentului 15 Infanterie, căzuţi la datorie pentru unitatea neamului în Primul Război Mondial. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Primăriei Slănic Moldova, în colaborare cu Primăria Târgu Ocna şi cu Primăria comunei Dofteana, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, respectiv cu Protopopiatul Oneşti şi cu Schitul „Sfântul Eftimie cel Mare”. Manifestarea a debutat cu intonarea imnului naţional de către fanfara militară. A urmat o slujbă religioasă de pomenire pentru eroi, oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sub protia părintelui Ioan Bârgăoanu, protoiereu de Oneşti. Mesajul Înaltpreasfinţitului Ioachim a fost rostit de către părintele protopop Ioan Bârgăoanu. În continuare, au ţinut alocuţiuni: primarul staţiunii Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, reprezentantul Brigăzii 15 Mecanizate Iaşi, colonelul Ionel Munteanu, şi preşedintele Asociaţiei „Cultul Eroilor” - filiala Slănic Moldova, Cornel Solomon. Părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu a remintit „de momentul sfinţirii Monumentului Eroilor de pe masivul Cireşoaia, care a avut loc pe 12 septembrie 2017”. „Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfintitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, doi ierarhi iubitori de neam, tradiţie şi istorie”, a remarcat pr. Ioan Bârgăoanu. Un moment impresionant a fost dezvelirea plăcii comemorative ridicate în memoria eroului voluntar - poet Ioan Grămadă, care s-a jertfit pe aceste meleaguri. A urmat depunerea de coroane şi jerbe la monumentul eroilor şi defilarea gărzii militare pe muzică de fanfară. Un lucru inedit a fost reconstruirea pe acest masiv, la iniţiativa Primăriei staţiunii Târgu Ocna, a cimitirului din cruci de mesteacăn, ca un arc peste timp, cu rădăcini regăsite în iniţiativa Reginei Maria a României materializată tot aici după terminarea Primului Război Mondial. Este lăudabilă şi contribuţia protosinghelului Claudiu Constantin Panţîru, care a renovat pe cheltuiala personală cele şase morminte comune în care îşi dorm somnul de veci eroii Cireşoaiei. (Pr. Benone Paul Vasai, C. Ciofu)