Ceremonie comemorativă la lagărul Natzwiller-Struthof

Un articol de: Ioan Bușagă - 02 August 2018

Parohia ortodoxă română „Sfântul Ioan Botezătorul” din Strasbourg organizează sâmbătă, 4 august, de la ora 9:30, prima slujbă de pomenire a deportaţilor de origine română din lagărul nazist de la Natzwiller-Struthof, regiunea Alsacia, Franța, a precizat pr. paroh Vasile Iorgulescu, potrivit site-ului parohiei: http://www.biserica-strasbourg.fr/. Potrivit programului, cei prezenți, îndeosebi membri ai comunității parohiale ocrotite de Sfântul Ioan Botezătorul, din Strasbourg, vor participa la slujba de pomenire, urmată de cuvântări comemorative și de ceremonia depunerii de flori. De asemenea, este prevăzută și vizitarea lagărului nazist de exterminare.

„Lagărul de la Natzwiller-Struthof, singurul construit pe pământul Franţei, a funcționat între anii 1941-1944. Acesta făcea parte din lagărele de categoria a III-a, adică de exterminare, și era destinat «nimicirii dușmanilor politici incorigibili ai Reich-ului». Din cele 52.000 de persoane concentrate aici, au fost exterminate în jur de 22.000. Lista celor originari din România număra 67 de persoane. Până de curând, nu se știa nimic despre ei”, a precizat pr. paroh Vasile Iorgulescu.

Parohia ortodoxă română „Sfântul Ioan Botezătorul” din Strasbourg va mai organiza o ceremonie comemorativă în ziua de 30 septembrie, la Cimitirul militar român din Haguenau, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, a Alteţei Sale Regale Principele Radu şi a Domnului Claude Sturni, primarul oraşului Haguenau. Slujba va fi prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale.