Ceremonie de înmânare a certificatelor de competenţe profesionale
În sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului Elie Miron Cristea a avut loc, în după-amiaza zilei de 8 decembrie, ceremonia de înmânare a certificatelor de competenţe profesionale Manager proiect, competenţe dobândite de un număr de şaizeci de cursanţi din Eparhia Caransebeşului.
Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a înmânat cursanţilor certificatele de competenţe şi care apoi a urat celor prezenţi să devină lumină în lume şi să poată ajuta pe oameni prin proiectele pe care le vor realiza. "Să ne ajute Dumnezeu să fim împreună, să continuăm împreună pe acest drum luminat de Dumnezeu. Mulţumim Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Caransebeş şi tuturor celor care sunt prezenţi în această sală. Dumnezeu să ne ajute ca să ne putem purta sarcinile unii altora şi să purtăm şi sarcinile celor care au cu adevărat probleme. Cred că în munca de ocrotire socială nu ar trebui să fim parţiali sau oportunişti, trebuie să fim echidistanţi şi realişti şi în acelaşi timp imparţiali, să nu ne uităm la faţa omului, ci la suferinţa lui, la probleme lui şi la inima lui", a mai spus PS Lucian. Această acţiune este parte integrantă a proiectului "Implicarea clerului şi a comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Albei Iuliei, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară 6: Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie 6.2: Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii. Proiectul este implementat de Arhiepiscopia Aradului, având ca parteneri Arhiepiscopia Alba Iuliei, Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului şi Episcopia Devei şi Hunedoarei. Cursurile de manager de proiect au fost organizate la Moneasa, în perioada 28 martie 2011 - 30 septembrie 2011. Din partea autorităţilor locale au fost prezenţi primarul localităţii Ion Marcel Vela şi viceprimarul Ilie Iova, iar din partea aplicantului, Arhiepiscopia Aradului, Claudiu Roman, asistent manager în cadrul acestui proiect.