Ceremonie la Cetatea de Baltă, Alba
În ziua de prăznuire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, duminică, 2 iulie, în Cetatea de Baltă, județul Alba, a avut loc o ceremonie organizată de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Alba Iuliei și cu Primăria Cetatea de Baltă. La evenimentul care a avut loc în fața statuii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, din incinta Școlii Gimnaziale, au participat pr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Ovidiu Pop, protopop al Protopopiatului Blaj, și Vasile Goga, paroh al Parohiei Cetatea de Baltă. Din partea instituțiilor partenere au luat parte la eveniment Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Unirii și Constantin Comandaru, primarul comunei, alături de cadre didactice și credincioși din localitate. Cu acest prilej, au fost rostite discursuri prin care a fost evidenţiat rolul de apărător al creştinătăţii al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, precum şi importanţa sa în istoria națională și în cea europeană. De asemenea, au fost prezentate legăturile dintre Moldova și Transilvania, stabilite de voievod în timpul domniei sale, prin domeniile de la Ciceu și Cetatea de Baltă.