Ceremonie militară şi religioasă în cinstea Ostaşului Necunoscut, în Capitală
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la depunerea osemintelor Ostaşului Necunoscut al României în mormântul amenajat în Parcul Carol I din Bucureşti. Cu acest prilej, în seria manifestărilor prilejuite de acest moment centenar, miercuri, 17 mai, la Mormântul Ostașului Necunoscut a avut loc o ceremonie militară şi religioasă la care au participat primul-ministru al României, Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Ciprian Marin, precum şi reprezentanţi ai Administrației publice centrale și locale.
Din partea Patriarhiei Române, la eveniment au luat parte Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, părintele consilier patriarhal Ciprian-Ion Ioniţă de la Sectorul social-filantropic al Administraţiei Patriarhale, precum şi alţi preoţi slujitori în structurile Ministerului Apărării Naţionale. Soborul de slujitori în frunte cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a săvârşit o slujbă de pomenire pentru toţi eroii neamului care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea ţării şi a neamului.
În continuare, în cadrul evenimentului comemorativ, participanții au întâmpinat urna cu cei 10 săculeți cu pământ de la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, care a fost depusă la Mormântul Ostașului Necunoscut. Un moment semnificativ în derularea ceremoniei din Parcul Carol I l-a reprezentat dezvelirea unei plăci comemorative, realizată pentru marcarea „Centenarului Ostașului Necunoscut al României”, prin efortul și cu finanțarea Primăriei Municipiului București, iar la finalul ceremoniei participanții au depus coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut.