Ceremonii de Ziua Armatei
Ziua Armatei României a fost sărbătorită, luni, printr-o serie de manifestări organizate în format restrâns, în principalele garnizoane din ţară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români, informează MApN. Pe lângă tradiționalele ceremonii de la Monumentul Eroilor din Bucureşti și Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, la Sinaia, a avut loc dezvelirea statuii regelui Mihai I, de la a cărui naștere s-au împlinit ieri 100 de ani. Tot cu prilejul Zilei Armatei, Ministerul Apărării a organizat, timp de două zile, până azi la ora 20:00, un maraton de vaccinare în spitalele militare din Iași, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Brașov, Timișoara, deschis oricui dorește să se vaccineze. (C. Z.)