Ceremonii religioase şi militare închinate eroilor
În fiecare locaş de cult din cuprinsul Patriarhiei Române, dar şi din diaspora, au fost oficiate de praznicul Înălţării Domnului, după Sfânta Liturghie, slujbe de pomenire a eroilor. Totodată, la toate locaşurile de cult au fost trase clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ s-a ţinut un moment de reculegere, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru credinţă, neam şi ţară.
La Bucureşti, manifestările religioase şi militare închinate Zilei Eroilor au debutat cu depunerile de coroane de flori la Cimitirul Israelit „Filantropia“ şi au continuat la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, la Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României de la Palatul Naţional al Copiilor, la Monumentul Eroilor Patriei de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ şi la Cimitirul Militar Ghencea. Potrivit comunicatului Ministerului Apărării Naţionale, ceremonii similare au mai avut loc la monumentele eroilor, la marile mausolee, precum şi la cimitirele şi parcelele de onoare din municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile în care sunt dislocate unităţi şi mari unităţi. Eroii români au mai fost pomeniţi la troiţa-monument din Parcul Nicolae Iorga din Capitală de către preoţii slujitori de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“-Victoria şi de la Biserica „Sfântul Nicolae“-Tabacu. La slujba de pomenire, credincioşii celor două parohii au adus colivă şi vin. „Pe aici, pe Calea Victoriei, au intrat biruitori ostaşii care au luptat în Războiul de Independenţă de la 1877 şi în cele două războaie mondiale. Datorită lor a şi fost schimbată denumirea din Podul Mogoşoaiei în Calea Victoriei“, ne-a declarat pr. Cristian Trandafir, parohul Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare“-Victoria.
În oraşele Galaţi şi Brăila, de Ziua Eroilor au avut loc şi procesiuni închinate eroilor neamului românesc. „Importanţa religioasă şi semnificaţia naţională a acestei sărbători au constituit tema de reflecţie în cadrul orelor de religie din săptămâna premergătoare evenimentului, în toate şcolile şi liceele din cuprinsul eparhiei. De asemenea, în toate bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Sfânta Liturghie au fost pomeniţi eroii neamului românesc şi au fost organizate ample manifestări liturgice şi cultural-artistice pentru cei care s-au jertfit «pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român». Slujbe de pomenire au mai fost oficiate, după Sfânta Liturghie, şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului“, a precizat pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
La Slobozia, slujba de pomenire a eroilor a fost precedată de sărbătoarea hramului Catedralei Episcopale „Înălţarea Domnului“ din municipiu, unde Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, informează site-ul eparhiei. După slujba de pomenire a ctitorilor Catedralei Episcopale, ierarhul împreună cu clerul şi credincioşii au mers în procesiune până la Monumentul Eroilor din Parcul Tineretului, unde, după onorul militar, a fost săvârşită slujba de pomenire a eroilor neamului şi au fost depuse coroane de flori.
Şi la nivel de parohie au fost organizate manifestări religioase şi militare de praznicul Înălţării Domnului (Ziua Eroilor). Una dintre aceste unităţi este Parohia Floreşti, Protoieria Câmpina, judeţul Prahova. „La ceremonialul religios de la monumentul ridicat în cinstea eroilor au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi numeroşi credincioşi care au depus coroane, militari de la Unitatea Militară din Bucov şi elevii şcolii din localitate, care au susţinut un program adecvat momentului festiv. La sfârşitul acestor manifestări au fost dăruite 100 de pachete celor prezenţi“, a precizat pr. Ciprian Negoiţă, coslujitor al Parohiei „Sfânta Treime“-Floreşti.
Şi în diaspora românească au fost organizate ceremonii religioase şi militare de Ziua Eroilor. În Cimitirul Militar din Mons, Belgia, părintele Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituţiile europene, a participat joi, 21 mai, alături de Ştefan Tinca, ambasadorul României în Regatul Belgiei, şi reprezentanţii militari români din cadrul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE), la slujba de comemorare a soldaţilor români căzuţi în timpul Primului Război Mondial, informează basilica.ro. În acest cimitir sunt înmormântaţi peste 500 de soldaţi, majoritatea britanici şi germani, dar şi români, căzuţi în confruntările care au avut loc aici în timpul primei conflagraţii mondiale.