Cereri pentru votul prin corespondență

Data: 17 Septembrie 2024

Până ieri, 16 septembrie, 8.263 de români din străinătate s-au înregistrat pe portalul votstrainatate.ro pentru a vota prin corespondenţă şi la secţii pentru alegerile prezidenţiale şi 8.254 pentru parlamentare. Potrivit site-ului menționat, din înregistrările pentru votul prin corespondență, 3.575 sunt pentru prezidenţiale şi 3.243 pentru parlamentare. Alegătorii români din străinătate pot cere să voteze prin corespondenţă, pentru fiecare tip de alegeri, până cu 45 de zile îna­inte de data votării. Alegerile parlamentare au loc în 1 decembrie, iar cele prezidenţiale în două tururi, la 24 noiembrie şi 8 decembrie. (C. Z.)