Cererile agricultorilor pentru motorină se depun până la 31 octombrie
Cererile pentru ajutorul de stat prin rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, pentru trimestrul al III-lea din 2014, se depun până la 31 octombrie 2014 inclusiv, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea se calculează în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, respectiv 1,7975/litrul de motorină. Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli în funcţie de sectorul (vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare) în care îşi desfăşoară activitatea. Pentru sectorul vegetal, odată cu cererea trimestrială de plată se va depune şi copia cererii unice pe suprafaţă sau documentul care atestă înscrierea în Registrul plantaţiilor viticole, având în vedere că verificarea suprafeţelor lucrate de fermieri se va face prin compararea datelor (suprafeţele şi grupele de culturi). (Oana Nistor)