CET-urile ar putea fi preluate de Ministerul Economiei

Data: 22 Septembrie 2009

Liderii coaliţiei de guvernământ au discutat, în şedinţa de ieri, de perspectiva ca CET-urile să fie înapoiate Ministerului Economiei, retehnologizate, în cadrul unui program naţional, şi apoi redate primăriilor, a afirmat vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita. El a explicat că există foarte multe CET-uri care nu pot furniza căldură din această iarnă întrucât nu au asigurate stocurile de combustibil, gazul nu a fost plătit la timp, iar aceste unităţi au datorii foarte mari către furnizorii de combustibil. Gheorghe Nichita a susţinut că Ministerul Administraţiei şi Internelor trebuie să întocmească, până mâine, o analiză pentru a găsi măsurile de a preîntâmpina situaţia ca populaţia să sufere de lipsa căldurii pe perioada iernii.