Cetatea Băniei se pregăteşte de praznic
Craiova îşi sărbătoreşte în această săptămână ocrotitorul spiritual, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Şi anul acesta, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei şi Catedrala Mitropolitană care îi poartă numele invită credincioşii pentru a participa în număr mare la evenimentele liturgice dedicate sfântului ocrotitor, cinstit în fiecare an de Biserica noastră Ortodoxă la 26 octombrie. Potrivit părintelui protosinghel Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, momentele liturgice dedicate evenimentului vor debuta astăzi, 25 octombrie, în ajunul praznicului, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de tradiţionala procesiune pe străzile centrale ale oraşului cu racla în care se află moaştele Sfântului Ierarh Nifon, ale Sfintei Muceniţe Tatiana diaconiţa şi ale Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah. Sfintele moaşte vor fi purtate în procesiune pe traseul: Catedrala Mitropolitană - Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi - Teatrul Naţional „Marin Sorescu” - Universitate - Prefectură - Biserica „Sfântul Ilie”-Catedrală. La întoarcere, racla cu sfintele moaşte va fi așezată într-un baldachin. Momentele liturgice vor culmina în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, joi, 26 octombrie, cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.