Charles al III-lea va fi suplinit de membrii Casei Regale
Anunțul privind diagnosticarea cu o formă de cancer a regelui Charles, în vârstă de 75 de ani, la mai puţin de 18 luni de la urcarea pe tron, a reprezentat un şoc pentru societatea britanică, în contextul în care suveranul afişa o formă fizică foarte bună, era activ şi tot mai simpatizat. Deşi îşi va păstra unele dintre funcţiile sale administrative, Charles va absenta din viaţa publică pentru o perioadă neprecizată. Regele s-a retras deja în reşedinţa sa rurală de la Sandringham, estul Angliei, și a început tratamentul medical.
Printre îndatoririle la care monarhul nu a renunțat se numără audienţa sa săptămânală cu prim-ministrul Rishi Sunak, care va avea loc „prin telefon”, potrivit Biroului de presă de la Downing Street 10, o precizare rarisimă despre această întrevedere tradiţională și „complet privată” între suveran şi şeful guvernului.
Activitatea publică a monarhiei britanice, care se exprimă în special prin mii de vizite realizate în fiecare an, se bazează acum pe prințul William, pe regina Camilla, foarte vizibilă în ultimele zile, şi pe prinţesa Anne, sora regelui, care vor prelua cele mai multe din sarcinile lui Charles. Lor li se va adăuga, după Paște, și Kate, prinţesă de Wales, acum în convalescență după o intervenţie chirurgicală.
Nu există în prezent planuri de desemnare oficială a unor consilieri de stat care să acţioneze în numele regelui, în timpul absenţei sale. Regulile spun că ei trebuie aleşi dintre regina Camilla, prinţul William, prinţul Harry, prinţul Andrew, fiica cea mare a lui Andrew - Beatrice, prinţesa Anne şi prinţul Edward și pot fi autorizaţi de monarh să îndeplinească toate atribuţiile, cu excepţia celor mai importante, cum ar fi numirea unui nou prim-ministru.
Conform Reuters, Casa Regală britanică are aproximativ zece membri activi, care nu sunt neapărat cei aflați pe linia principală de succesiune la tron. Printre membrii Casei Regale nu se află fiul mai mic al suveranului, Harry, care s-a mutat în Statele Unite, și nici Andrew, fratele regelui, implicat în scandalul Jeffrey Epstein. Sora regelui, prinţesa Ana, este considerată cea mai muncitoare membră a Casei Regale; ea conduce deseori la numărul de angajamente la care participă anual. Celălalt frate, Edward, şi soţia sa, Sophie, urmează, de asemenea, să preia unele sarcini ale suveranului. Anne, 73 de ani, ocupă locul 17 în ordinea succesiunii la tron, în timp ce Edward, 59 de ani, este al 14-lea.
Primele zece persoane din actuala linie de succesiune la tronul britanic sunt: prințul William, apoi în ordine copiii săi George, Charlotte și Louis, prinţul Harry și copiii săi Archie și Lilibet, prinţul Andrew (primul frate al regelui), prinţesa Beatrice (fiica cea mare a lui Andrew), Sienna Mapelli Mozzi (fiica prinţesei Beatrice).
Membrii Casei Regale participă anual la peste 2.000 de angajamente oficiale în țară şi în străinătate, care includ vizite, iniţiative comunitare, acordări de distincţii etc. (C. Z.)