Cheia urmării Domnului Hristos este purtarea Crucii

Un articol de: Dumitru Păduraru - 14 Octombrie 2017

Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri. Marcu 8, 34-38

Îndemnul Domnului Iisus Hristos de a asculta poruncile Sale se adresează fiecărui suflet. Cheia urmării Domnului Hristos este purtarea Crucii. El nu ne obligă să ne însuşim purtarea Crucii, ci doar aşteaptă decizia noastră, arătându-ne care va fi răsplata: purtătorii Crucii vor moşteni viața veșnică. Atunci când ne ruşinăm de poruncile şi învăţăturile Mântuitorului, la judecata Sa vom fi percepuţi ca fiind potrivnicii Lui. Calendarul Bisericii noastre ne oferă numeroase exemple de oameni care au devenit autentici purtători ai Crucii. Sfântul Maxim Mărturisitorul aşa ne învaţă: „Nu fi iubitor de sine, şi așa vei ajunge iubitor de Dumnezeu”.