Cheltuieli de maximum 1.000 de lei pentru masa de Paști

Data: 30 Aprilie 2024

Aproape jumătate (49%) dintre participanţii la un studiu derulat de EY intenţionează să cheltuiască pentru masa de Paşti sume cuprinse între 400 şi 1.000 de lei, 25% este procentul persoanelor care vor cheltui între 1.000 şi 1.500 de lei şi peste acest prag, iar restul respondenților declară că au un buget mai mic de 400 de lei.

„Românii nu vor face rabat nici în acest an la pregătirea mesei de Paşti, prilej de reunire a familiilor, prin urmare bugetele alocate sunt semnificative pentru circa trei sferturi dintre cei intervievaţi”, a spus Georgiana Iancu, reprezentant al EY România, citată de Agerpres.

La întrebarea „Cum apreciaţi valoarea cumpărăturilor de Paşti de anul acesta, faţă de anul anterior, în contextul inflaţiei actuale?”, o treime dintre respondenţi au apreciat că acestea vor fi mai scumpe cu 30%. „Este evident că inflaţia a erodat puterea de cumpărare, mai ales în rândurile celor care au avut venituri constante, astfel că aproape o treime dintre respondenţi au indicat că vor cheltui la fel sau mai puţin ca anul trecut”, a completat Georgiana Iancu.

În ceea ce priveşte impactul contextului actual (criză geopolitică, economică, creşterea inflaţiei) asupra situaţiei personale, cei mai mulţi respondenţi nu au indicat o scădere a veniturilor, 62% dintre respondenţi au spus că acum încearcă să economisească mai mult decât în trecut, iar peste jumătate (60%) spun că au reuşit să-şi atingă obiectivele financiare.

Studiul a fost realizat în prima jumătate a lunii aprilie 2024, pe un eşantion reprezentativ EY, respondenţii fiind în cea mai mare parte persoane cu venituri peste medie, majoritar din mediul urban (92%), cu studii superioare (98%). (C. Z.)